Primul interviu al lui Gregorian Bivolaru, după aducerea în țară. „Am părăsit România ascuns într-un tir de marfă”

„Am ales să părăsesc într-un anume mod România, după ce m-am confruntat cu o serie de abuzuri și ilegalități flagrante ce au fost dezlănțuite împotriva mea la comanda politică a fostului prim-ministru, Adrian Năstase, care a considerat că i-am sabotat campania prezidențială din anul 2004 în urma unui interviu pe care l-am oferit unor jurnaliști la Paris. Am părăsit România fiind ascuns într-un tir de marfă, care avea ca destinație Suedia și apoi am solicitat azil politic în Suedia. După ce autoritățile suedeze mi-au acceptat cererea de azil politic, m-au arestat la cererea expresă a autorităților din România și m-au ținut în închisoare pentru a-mi verifica motivele temeinice ce au stat la baza acestei cereri de azil politic pe care a formulat-o”, spune Gregorian Bivolaru.

Acesta a povestit, într-un interviu pentru Mediafax, cum a fost prins la Paris la un târg de carte la care mergea anual, dar și cum au verificat autoritățile suedeze întreaga sa poveste atunci când a cerut azil politic.

„Autoritățile suedeze au chemat chiar martori din România pentru a verifica temeinicia dosarului ce a fost fabricat la comandă politică împotriva mea și au audiat-o cu atenție pe așa-zisa victimă, domnișoara Mădălina Dumitru, și în felul acesta s-au convins în final că eram victima uni înscenări de proporții. În cele din urmă, prin analizarea situației mele reale, trecând în revistă toate dovezile existente, autoritățile suedeze mi-au acordat în anul 2005, statutul de refugiat politic, statut pe care îl am chiar și în prezent, deoarece acest statut nu mi-a fost niciodată revocat. Este deasemenea, semnificativ, că două instanțe din România, respectiv, instanța de la Sibiu, dar și instanța superioară din orașul Alba au costatat apoi că sunt nevinovat, dar în urma apelului făcut de procuratură, dosarul acestui caz a fost înapoiat în final la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar aici, așa-zisul complet negru, prezidat de domnul judecător Ionuț Matei, a ales să rejudece de la zero acest dosar și a săvârșit unele abuzuri evidente, cum ar fi, spre exemplu, faptul că a afirmat că a primit o scrisoare de amenințare din partea yoghinilor chiar în ziua în care urma să judece acest dosar, iar apoi, cu toate că era necesar și firesc să se abțină să mai judece respectivul dosar, a intrat totuși și l-a judecat, iar apoi mi-a dat o pedeapsă imensă de șase ani de închisoare, chiar dacă era evident că sunt nevinovat”.

Această „vânătoare de vrăjitoare”, a fost dusă împotriva tuturor cursanților MISA ani la rând, spune Bivolaru.

Cum a fost cercetat de același procuror în vremea regimului comunist și apoi în 2004, cum a fost închis într-un spital de psihiatrie și eliberat la Revoluție, dar mai ales ce i-au cerut procurorii după ce l-au adus în țară și clarificări privind speculațiile că persoane publice au fost adepte MISA, aflați în interviul integral ce va fi publicat astăzi de agenția MEDIAFAX.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×